sâmbătă, 8 mai 2010

Instalarea programului Turbo Pascal 7.0

Pentru a putea rula un program scris în limbajul Pascal trebuie să aveţi instalat pe calculatorul vostru unul din programele Turbo Pascal sau Borland Pascal.

Atentie Trebuie să facem distincţie între limbajul Pascal şi un program Turbo Pascal. Limbajul Pascal este o colecţie abstractă de instrucţiuni şi reguli de scriere, prin care noi scriem un program, program ce poate fi compilat şi apoi înţeles de către un calculator, în vederea executării de către calculator a uneia sau mai multe sarcini date.


Programul Turbo Pascal este un program, sau mai bine zis, un mediu de programare util în scrierea şi executarea programelor concepute în limbaj Pascal.

Un mediu de programare cum este şi Turbo Pascal, are în principal următoarele componente:

  • editor texte (pentru scrierea programelor)
  • compilator Pascal
  • o serie de aplicaţii, care la nevoie servesc pentru depanarea programelor, urmărirea evoluţiei unor parametrii din programe (pe timpul rulării acestora), etc

Pentru a instala programul Turbo Pascal 7.0 îl puteţi descărca de pe internet de la download Turbo Pascal 7.0. Daţi Save şi imediat va începe descărcarea kitului de instalare şi anume fişierul tp70.exetp70.exe După finalizarea download-ului (2,5 Mby), lansând în execuţie acest fişier, el va instala pe calculatorul vostru programul Turbo Pascal 7.0 în folderul C:\Program Files\TP.

O dată instalat, programul se porneşte din meniul Start ->Programs ->Turbo Pascal 7-> TpxTpx.

Şi pentru că eu sunt adeptul utilizării întotdeauna la maxim a spaţiului unui monitor, merită făcută o mică configurare şi anume asupra link-ului Tpx mai sus amintit, să apăsaţi nu buton stânga mouse (pt a-l porni) ci buton dreapta mouse, apoi mergeţi pe Properties. Se va deschide o fereastră de configurări unde ne interesează să alegem opţiunea Full-screen din paleta Screen (vezi figura):


Tpx Properties


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu